duminică, 4 decembrie 2011

De ce iubesc Romania.

DE CE IUBESC ROMÂNIA. Scoţianul Ronnie Smith, uimit că românii se ceartă fără să se bată. ”Aştept, dar nu se întâmplă nimic. Noi nu putem să facem asta”
Ronnie Smith a ales să trăiască în România după ce, timp de 20 de ani, a călătorit prin natura jobului, în toată lumea. S-a oprit în ţara care i-a oferit libertate şi oportunitatea de a face ceea ce şi-a dorit dintotdeauna: să fie profesor şi să aibă timp să scrie.

În urmă cu cinci ani a venit în România pentru a conduce biroul unei firme internaţionale de training, care s-a retras însă din cauza crizei economice, în 2009. S-a angajat apoi la concurenţă pentru un an de zile. Acum este trainer şi predă la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti.

"Am rămas (în România - n.r.) pentru că îmi place. Sunt fericit aici. În Marea Britanie există această cultură de a-i spune omului ce să facă. Ţi se spune tot timpul ce să faci. Totul este ilegal acolo. Îmi place libertatea de aici", spune Ronnie Smith, care şi-a întemeiat şi o familie căsătorindu-se cu o româncă.
România înseamnă pentru scoţianul în vârstă de 52 de ani oportunitatea de a face ceea ce şi-a dorit dintotdeauna: să fie profesor. Acest lucru este imposibil în Marea Britanie fără doctorat şi lucrări publicate. Lucrează cu studenţii români fără să fie plătit şi este mulţumit că aceştia sunt încântaţi de maniera sa de a preda, care este diferită de cea a profesorilor români, dar pe care nu ar fi avut libertatea să o aplice în Regat.

Vreme bună, mulţi prieteni şi certuri fără bătaie

După ce trăieşti în întunecata Scoţie, unde rişti să te deprimi, România ţi se pare un paradis, spune Ronnie Smith, căruia îi place foarte mult vremea de aici. În zilele noroase se consolează, cel probabil, în compania oamenilor, pentru că acum are mai mulţi prieteni decât a avut vreodată.

Pe străzi a văzut oameni încrezători, pentru care aspectul fizic este o prioritate indiferent de pătura socială din care provin, iar această lecţie a acceptat să o înveţe alături de soţia sa româncă. Acum se simte mai bine pentru că arată mai bine.
Ceea ce nu încetează însă să-i stârnească uimirea, nici după cinci ani petrecuţi în România, este faptul că românii se pot certa fără să simtă nevoia să se ia la bătaie.

"M-a fascinat nebunia de aici. În Glasgow, dacă vezi oameni ţipând unul la altul, cum se întâmplă aici, înseamnă că se vor lua la bătaie, pentru că nu tolerăm să se ţipe la noi. Aici, oamenii ţipă unii la alţii şi apoi se întorc în maşinile lor. De fiecare dată mă uit cum se ceartă şi aştept să fie o bătaie, şi sunt uimit de fiecare dată că nu se întâmplă nimic. Sunt gata să vând biletele, dar nu am cui şi de ce. Noi (scoţienii -n.r.) nu putem să facem asta fără să fim violenţi", spune Ronnie Smith.

Iar cearta fără bătaie nu este singurul lucru neobişnuit pentru scoţian. La fel de uimit a fost de numărul mare de maşini Ferrari şi Lamborghini cumpărate în rate "doar pentru a te da în spectacol", de faptul că nu poţi să faci afaceri decât dacă reuşeşti să intri în "sistem", că mariile companii din ţară aparţin străinilor sau că politicienii nu sunt preocupaţi de viitor.
România, locul perfect pentru a studia egocentrismul

"Scriu o carte despre egocentrism şi am început-o aici pentru că e cel mai bun loc pentru a-l studia. Nu pot încă să explic cum oamenii care au legături cu famiile lor, pot fi în acelaşi timp atât de egocentrici", spune Ronnie Smith.

Pentru că vine dintr-o cultură în care oamenii şi-au "pierdut abilitatea de a vedea lucrurile în mod uman", scoţianul apreciază că românii cultiva relaţia cu familia şi rudele sau că în aşteptarea autobuzului preferă să vorbească în loc să citească, aşa cum se întâmplă în Londra, unde oamenii stau aliniaţi pe două rânduri fix în locul în care se vor deschide uşile autobuzului.

În ciuda acestei "dimensiuni umane" care îi place, Ronnie Smith spune că românii sunt în acelaşi timp egocentrici. A observat acest lucru în sala de curs, ca trainer, când a ajuns la concluzia că este "aproape imposibil să-i faci pe români să lucreze în echipă" pentru că nu reuşesc să comunice, iar atunci când ceva nu funcţionează, încep să dea vina unii pe ceilalţi.
O altă dovadă a faptul că românii "se ghidează după ego" este comportamentul din trafic.

"Se cloxonează, toţi vor să fie primii. Mă amuză. Fac asta pentru că trebuie să facă ceva, pentru că nu au ce să facă. Şi acesta e ego", spune Ronnie Smith.

"Nu ar trebui să vă fie ruşine să spuneţi că sunteţi români"

"Românii, când stau în faţa unui străin au impresia că acesta este mai deştept decât el, mai educat, că are mai mulţi bani, că ştie secretul vieţii pe care ei nu-l vor afla niciodată. Mă deranjează nivelul scăzut de încredere (al românilor - n.r.). Aş vrea să schimb asta. Noi suntem mândri că suntem scoţieni şi luăm asta cu noi unde mergem", spune Ronnie Smith, în opinia căruia nu ar trebui să ne fie ruşine că suntem români.



Ultimele randuri fac toti banii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu