vineri, 2 decembrie 2011

Pentru că eu nu-mi mint fiica niciodată...

Primul impuls, pe care l-am avut de dimineata, a fost sa ne uitam, eu si fetita mea, Theodora, la parada militara. Un bun prilej, ma gandeam eu, sa-i povestesc cateva chestii care tin de istoria tarii si de istoria familiei ei. Sa-i spun de Razboiul de Independenta, in care au pierit doi stra-strabunici de-ai ei, de Marele Razboi, in care au cazut trei frati de-ai strabunicilor ei, nume albite de vreme pe monumentul din satul de unde ne tragem, de barbatii din linia bunicilor ei, veterani care s-au dus la cele vesnice insemnati de rani ce le aminteau, la frig si la umezeala, de grozaviile pe care le trecusera. Sa-i povestesc cum, cand eram eu mic, isi aminteau fara de nicio urma desarta, doar simplu si firesc, cum ei si mosii lor se duceau sa tina piept, pentru Dumnezeu si Rege, pentru bucatile lor de ogor, pentru viile si pentru animalele din batatura. Si cate n-as mai fi avut sa-i povestesc? Multe, si toate in masura s-o cladeasca si s-o identifice in proprii ei ochisori.

Cum, insa, eu n-am obicieiul s-o mint niciodata, iar ea are obiceiul sa puna niste intrebari uluitor de esentiale, am renuntat! I-am spus pana si cum de a ajuns sa fie fiica mea: “M-am indragostit de tine, firicelul de iarba a lui tata, cand te-am vazut, trista si frumoasa, intr-un camin de copii aruncati!” Altminteri, daca ne-am fi uitat la televizor, ar fi trebuit sa-i explic cinstit cine sunt cei pe care ea ii vede pe ecran. “Personaje dezarticulate, intr-o piesa absurda de teatru cu marionete, iubita lui tata!”, i-as fi raspuns, pentru ca, repet, n-o mint niciodata. “Baietii aia frumosi, imbracati in uniforme militare, sunt niste flacai care, acum cand te uiti tu incantata la falnicia lor, se gandesc cum sa faca, se dea ceva sefilor lor, spaga ii zice, fata tatii, ca sa fie trimisi sa moara pe niste campuri de bataie straine, sa-si riste pe aiurea viata, ca sa poata trimite niste bani, in plus, familiior lor. Domnul ala, cu aspect incruntat-preocupat, care mimeaza un aer mussolinian de muzeu de figuri de ceara, este ministrul baietilor cei frumosi, distins ca militar in numerotarea lenjeriilor cazone, domna aceea blonduta, este o…, dar aici m-as fi oprit la timp, pentru ca inca nu cunoaste cuvantul si, parca, este cam devreme sa-l stie, iar domnul acela caraghios, cu aer de clovn trist intr-o mahmureala descompusa, este comandantul tuturor celor pe care ii vezi tu la televizor si nu numai.”

De aici, cum ar fi si firesc, ar fi urmat alte intrebari, alte explicatii, repet din nou, cinstite, pentru ca eu n-o mint! N-o mint, dar nici nu vreau sa-i stric copilaria, sa-i pierd, tocmai eu, taticul ei, inocenta. Drept pentru care, ea s-a jucat cu papusile ei, mama ei a trebaluit prin casa, iar eu m-am gandit cu tristete, ca n-am putut sa-i povestesc fetitei mele iubite, cum si cat de romancuta este.

Mirel Curea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu