joi, 8 martie 2012

Viză pentru loc cu verdeață, unde nu este întristare și nici suspin

Recunosc ca acest articol nu-mi apartine dar e simplu si clar. Popii, la fel ca politistii care impusca neveste iar superiorii lor neaga ca sunt oameni ai uniformei.


Da da, știu povestea, nu toți sunt la fel, deci nu trebuie să vă obosiți. Paapapa!
Mno bun. Mă uitam la dobitocul asta de mai jos și mi-am adus aminte de faza cu clasa 0 și orele de religie.

Copiii vor avea o oră de Religie pe săptămână, una dintre raţiunile introducerii acesteia în programa pentru clasa pregătitoare fiind aceea că “rolul religiei la vârstele mici este recunoscut şi susţinut de teoreticienii şi practicienii din domeniul educaţiei, care evidenţiază importanţa educaţiei religioase în formarea propriei identităţi a elevilor, aspectele legate de credinţe şi convingeri fiind un element important al acesteia”.

RTV.net


Eu cred că nu vor fi rele. Copiii cu o educație religioasă solidă, pot dezvolta serii noi și originale de înjurături. Eu de exemplu, om fără frica lu’ Dzeu, nu-s atât de creativ ca această față bisericească




Link-ul original este in titlul articolului.

Totu s-a petrecut pe 5 martie 2012. Aeroportul Otopeni.

Un comentariu:

  1. Importanta educatiei religioase in formarea personalitatii elevilor? Gizaaas!!!! Cat de retardat poate fi cineva ca sa spuna chestia asta.
    Pai personalitatea unui elev nu se formeaza prin inducerea sentimentelor de vinovatie ci prin promovarea valorii personale, valoare pe care si-o descopera pe masura ce avanseaza in cunostinte si le pune in practica.
    Eu cred ca teoreticienii astia din domeniul educatiei baga texte de-astea in lipsa a ceva inteligent.
    Oricum, popa din filmuletul de mai sus e de toata coma. Chiar are repertoriul bogat. Cred ca l-a perfectionat plivind straturile de castraveti din curtea manastirii, ofticat ca ii pleaca productia la manastirea de maici din apropiere

    RăspundețiȘtergere